Antecedentele turismului organizat din Banat se întind până-n ultimele decenii ale secolului XIX. Atunci, în 1882 s-a înfiinţat Asociaţia Carpatină a Regiunilor de Sud, cu sediul la Timişoara. Sub îndrumarea lui Petheö János, consilier regal, directorul Poştei şi Telegrafului din judeţul Timiş, mişcarea prinde elan şi se conturează structura sa organizatorică.

Din 1895 se pot surprinde pe meleagurile bănăţene şi sucursalele Societăţii Carpatine Ardelene (E.K.E.): Filiala "Czárán Gyula" din Arad, Filiala Dunării de Jos (Orşova), Filiala Banat (Timişoara), Filiala Bocşa Montană, Filiala Judeţului Hunedoara (Deva), Filiala din Caraş (Oraviţa), respectiv Filialele din Radna şi Petroşani.

Din paginile enciclopediei Révai aflăm următoarele:

Asociaţia Carpatină a Regiunilor de Sud - are ca scop deschiderea potecilor din Carpaţi pentru turism. S-a înfiinţat la Timişoara în 1892. Aria de desfăşurare ale activităţilor: în judeţul Caraş-Severin. Are patru filiale: la Oraviţa, Caransebeş, Orşova şi Anina. Are 20 de membrii fondatori şi 351 de membrii ordinari. A construit o cabană pe muntele Ţarcu. Pe valea Marilla a ridicat un foişor. A plasat mai multe plăci comemorative. Editează revista turistică Carpaţii Regiunilor de Sud şi sub îngrijirea lui a apărut călăuza Regiunilor de Sud în anul 1894. Colecţia sa de mai multe sute de cărţi are ca plasament Biblioteca oraşului Timişoara.

Interdicţiile din timpul primei conflagraţii mondiale şi nedumerirea de după război au zdruncinat mişcările turistice din Ardeal şi Banat deopotrivă. Societăţile Carpatine îşi pierd averile şi majoritatea membrilor influenţi. Pretenţiile turistice din teritoriile bănăţene aparţinând României prind viaţă din nou abia după reînfiinţarea Societăţii Carpatine Ardelene în anul 1929. În ritm alert, între anii 1930 şi 1935 se înfiinţează pe rând, se fortifică şi îşi recâştigă încrederea de sine, organizaţiile din Arad, Timişoara, Bocşa Montană şi Oraviţa.

Prima excursie a Filialei din Timişoara al S.C.A., reînfiinţată la data de 15.10.1934 a avut loc pe domeniile contelui Iuliu Ambrosy. Imaginea alăturată îi surprinde pe membrii asociaţiei turistice în parcul castelului din Remetea Mare, pe malul Begăi.

Sus: marşul turistic al S.C.A. Timişoara

La dreapta: tusism la cetate din anii '30

Spre mijlocul anilor treizeci, una din filialele cele mai active a fost cea din Bocşa Montană. Prin 1935 cutreierau potecile din sudul Banatului 54 de membrii înregistraţi, iar în 1936 organizaţia avea deja 68 de membrii.

Seriozitatea şi complexitatea activităţii desfăşurate în cadrul organizaţiei o demonstrează şi fotografia alăturată, prin care s-au imortalizat participanţii cursului medical de prim ajutor, în ziua absolvirii.

Principalul organizator, sufletul şi cel mai important finanţator al Societăţii Carpatine din Oraviţa - în perioada deloc paşnică dintre cele două războaie mondiale - a fost Molnár Kornél Árpád. Pe lângă activitatea de edificator al unei comunităţi turistice a avut şi o foarte bogată activitate în domeniul speologiei. Drept recunoştiinţă, în 1985 a fost distins la Budapesta cu o placheta comemorativă.

Nici persecuţiile la adresa lui, nici interzicerea activităţii Societăţii Carpatine de către autorităţile comuniste, nu l-au putut îndepărta de turism şi speologie. Până la sfârşitul vieţii sale a rămas un montanard convins. Exemplul său a menţinut generaţii întregi pe potecile turistice.

Cocheta cabană din valea Poneasca a fost de-a lungul deceniilor un adăpost preferat al turiştilor din Oraviţa şi de pe meleagurile bănăţene. După naţionalizare a fost împins mai întâi spre pierire din neglijenţă, apoi odată cu începerea construcţiei nesăbuite a hidrocentralei a fost distrus premeditat şi fără milă. Din nefericire, arhivele din Bozovici s-au distrus într-un incediu încă din timpul războiului. Astăzi nu putem decât să ne amintim cu nostalgie de ea.

După desfiinţarea Societăţii Carpatine Ardelene în 1946, membrii acestuia s-au risipit pe toate meleagurile, foarte mulţi au renunţat definitiv la îndeletnicirile turistice. Majoritatea însă şi-au continuat peregrinările pe potecile Carpaţilor. Singuri, dacă nu se putea altfel, cu familia sau cu nişte prieteni, în cadrul unor organizaţii din întreprinderi, şcoli sau coordonate de sindicate.
Nouă, ne-au rămas fotografiile, paginile scrise şi memoria. Şi ne-a rămas datoria de onoare a reînfiinţării, ca o pretenţie moştenită din generaţie în generaţie.